de Cătălin Preda · Academia · 5 noiembrie 2026
Nu toți jucătorii lotului vor fi pe teren joi, iar Baptiste Roux e unul dintre cei care vor suferi din tribună. Fundașul francez de 26 de ani s-a accidentat pe 29 octombrie, la Voluntari, în Cupa României, când a alunecat pe gazonul plin de apă. Potrivit GSP, e suspect de ruptură musculară și ar putea lipsi cel puțin o lună.
Format la Guingamp
Roux s-a format la Guingamp, unde a jucat până în 2024 și a strâns aproape o sută de meciuri în Ligue 2. A trecut apoi prin prima ligă portugheză, la AVS, și prin Serbia, la TSC Bačka Topola, de unde a venit la Craiova la începutul lui septembrie, împrumutat până la finalul sezonului, cu opțiune de transfer definitiv. Clubul căuta un fundaș central stângaci, cu experiență, după plecarea lui Juraj Badelj și accidentarea lui Adrian Rus.
Debutul cu de toate
Debutul, la Bacău, în grupa Cupei, a arătat ambele fețe ale lui: a marcat golul de 2-0 în minutul 45, apoi a fost eliminat în minutul 78, după al doilea galben. A așteptat apoi o nouă șansă, a fost titular la 2-0 cu Farul și a intrat la 5-0 cu Sepsi. Tocmai când prindea ritm, a venit accidentarea.
Între timp, apărarea are soluții: Romanchuk, Screciu și Stevanovic au ținut linia de fund foarte bine, iar Adrian Rus a revenit în lot.
Joi, 5 noiembrie, de la ora 22:00, Știința o primește pe KF Egnatia pe „Ion Oblemenco”, în etapa a treia a fazei principale din Conference League. Avem patru puncte după două meciuri, iar o victorie ne-ar duce la șapte. Roux va fi în tribună, alături de noi. Îi dorim recuperare grabnică. Hai Știința!
Surse: GSP, ProSport, arhiva Poveștile Științei.
Conference League, faza principală
| # | Echipa | M | V | E | Î | Gol. | Pct |
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | 2 | 2 | 0 | 0 | 7–2 | 6 | |
| 2 | 2 | 2 | 0 | 0 | 8–4 | 6 | |
| 3 | 2 | 2 | 0 | 0 | 6–2 | 6 | |
| 4 | 2 | 2 | 0 | 0 | 6–2 | 6 | |
| 5 | 2 | 2 | 0 | 0 | 5–1 | 6 | |
| 6 | 2 | 2 | 0 | 0 | 5–1 | 6 | |
| 7 | 2 | 2 | 0 | 0 | 3–0 | 6 | |
| 8 | 2 | 2 | 0 | 0 | 3–1 | 6 | |
| 9 | 2 | 1 | 1 | 0 | 4–0 | 4 | |
| 10 | 2 | 1 | 1 | 0 | 5–2 | 4 | |
| 11 | 2 | 1 | 1 | 0 | 4–2 | 4 | |
| 12 | 2 | 1 | 1 | 0 | 3–1 | 4 | |
| 13 | 2 | 1 | 0 | 1 | 3–2 | 3 | |
| 14 | 2 | 1 | 0 | 1 | 3–2 | 3 |
Locurile 1–8: direct în optimi. Locurile 9–24: play-off pentru optimi. Clasament actual, actualizat automat.












