Șapte victorii consecutive! O victorie importantă, dar și câteva observații pe care trebuie să le spunem cu sinceritate

de Florin STANCU · 1 noiembrie 2026

Știu că foarte mulți suporteri și chiar prieteni așteptați comentariile mele despre partida din această seară.

În primul rând, vreau să lămuresc un lucru: nu voi fi niciodată dușmanul Universității Craiova! Voi fi întotdeauna cerebral, echilibrat și calculat. Am spus înaintea partidei că meciul nu va fi ușor. Am repetat de foarte multe ori că vom întâmpina dificultăți până în ultima etapă, pe 21 decembrie.

Suntem singura echipă din campionat care jucăm din trei în trei zile. Este firesc să apară și sincope în jocul echipei. Dar să trecem la analiza partidei, pe care mulți dintre voi o așteptați de la mine.

Întotdeauna voi fi sincer și corect față de voi!

Prima repriză – un joc bun!

Am făcut o primă repriză bună, dovadă fiind și cele două goluri marcate.

Assad a avut o evoluție foarte bună, David Matei a jucat bine, în special în prima repriză, iar linia de fund a fost bună, cu un plus pentru Nikola Stevanović. Pentru mine, este cel mai constant fotbalist al nostru în ultimele zece meciuri.

La mijlocul terenului, Băluță a făcut o partidă bună, confirmând încă o dată importanța lui în angrenajul echipei.

A doua repriză – o evoluție mai puțin reușită!

A venit repriza secundă, cu schimbarea lui Assad la pauză și intrarea lui Nsimba. Ulterior au mai intrat Tavares, Lameira și Mihnea Rădulescu.

A doua repriză a fost, poate, cea mai modestă din acest campionat. Este limpede că oboseala fizică și psihică și-au spus cuvântul.

Nu este nicio problemă. Important este că am câștigat și am obținut cele trei puncte!

Tavares și Nsimba au primit minute, dar, din păcate, nu au adus niciun plus echipei. Pretențiile au fost mai mari, însă se vede limpede că le este din ce în ce mai greu să evolueze la nivelul așteptărilor.

Pentru mine, este clar că nu este suficient să ai talent. Componenta psihică are un rol foarte important, iar atunci când întâmpini dificultăți trebuie să găsești resursele necesare pentru a reveni.

Sunt băieții noștri și trebuie să fim alături de ei!

Bucuria mea: Mihnea Rădulescu!

Am o bucurie și o satisfacție foarte mare pentru faptul că Mihnea Rădulescu a jucat perfect. A fost încântător!

Mă bucur să văd tineri fotbaliști care primesc minute, au curaj, personalitate și demonstrează că pot contribui la performanța echipei.

Aprecierile mele pentru jucători

Un mare plus pentru Stevanović, Assad, Băluță și Mihnea Rădulescu.

Apoi, Mora, Screciu, Bancu, Baiaram și David Matei au avut, la rândul lor, contribuții importante.

Este foarte bine că Cicâldău a fost schimbat pentru a fi odihnit și pregătit pentru partida de joi. Cicâldău și Bancu sunt, în opinia mea, cei mai valoroși fotbaliști din Liga I.

Cât despre Popică, toată stima!

În loc de concluzie

Trebuie să fim bucuroși pentru victorie și pentru cele trei puncte. Am trecut de încă un hop și am ajuns la șapte victorii consecutive.

Nu putem avea pretenția ca echipa să joace permanent la același nivel. Există oboseală, există presiune, există momente mai puțin reușite. Important este să știm să trecem peste ele.

Ați înțeles și ceea ce doreați să aflați de la mine: Tavares și Nsimba au fost mult sub valoarea echipei în această seară. Dar sunt băieții noștri și trebuie să fim lângă ei. Au nevoie de încredere și susținere.

Eu voi spune întotdeauna ceea ce văd, nu ceea ce unii ar dori să audă. Nu voi critica de dragul criticii și nici nu voi lăuda doar pentru a fi pe placul cuiva.

Iubesc această echipă, îmi doresc să câștige și să ajungă acolo unde îi este locul. Tocmai de aceea consider că sinceritatea, obiectivitatea și echilibrul sunt obligatorii.

Felicitări, Știința! Șapte victorii consecutive! Încă trei puncte importante și mergem înainte!

💙🤍 Împreună pentru Universitatea Craiova!

Lasă un comentariu

Comentariul tău apare pe site după ce este aprobat. Te rugăm să păstrezi un ton civilizat.

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *